Cum să faci cea mai bună salată de roșii (trucuri neștiute)

Dragi prieteni, bine v-am regăsit!

Fiind luna august și foarte cald , m-am gândit să prepar astăzi o salată de roșii foarte racoritoare și foarte gustoasă. Poate vă întrebați ce este așa mare filosofie să pregătești o salată de roșii , numai că astăzi vă voi dezvălui niște secrete pe care le puteți aplica și voi , pentru o salată de roșii perfectă.

Pentru salata de roșii avem nevoie, normal, de roșii. Pe lângă aceasta, obligatoriu trebuie să folosim ceapă . Orice alte legume sunt opționale și binevenite. Eu voi folosi un ardei gras, un castravete și usturoi
Pentru început tăiem roșiile în bucăți de dimensiuni mai mari sau mai mici , curățăm cotoarele care nu sunt nici gustoase, nici estetice și nici sănătoase și punem bucățile de roșii în bolul în care vom pregăti salata.

Tăiem apoi ceapa, la fel, în bucăți mai mari sau mai mici după preferința proprie. Punem și bucățile de ceapă în bol si tăiem ardeiul gras în fâșii înguste și castravetele. Eu i-am lăsat coaja , voi puteți să o curățați.

Daca folositi rosii cherry, dar si pentru celelalte legume puteti folosi Foarfeca pentru salata KING Hoff 3675

Secretul despre care vă vorbeam vi-l prezint acum: eu , dar, cred că și voi, dragi prieteni, am marea plăcere să înmoi pâine în sosul de roșii de la salată. Și pentru că acest sos niciodată nu ajunge, eu apelez la 2-3 roșii mai moi pe care le dau pe răzătoare obținând astfel un sos de roșii minunat. În acest sos se adaugă o linguriță de sare, jumătate de linguriță de piper, două linguri de ulei, eu pun și puțin oțet (nu tuturor le place oțet în salata de roșii, mie unul îmi place). Adaug și 2 căței de usturoi tăiați mărunt. Se amestecă foarte bine și sosul astfel obținut se toarnă peste legumele din bol. Se amestecă toate ingredientele foarte bine, apoi se rade pe deasupra brânză. Eu am folosit brânză veche de oaie. O minunăție!

Puteti incerca si varianta de salata de rosii cherry cu naut

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.