Bucătăria inedită: pasta de ardei iuți
Ardeiul iute este nelipsit dintr-o bucătărie care se respectă. Utilizarea acestuia se poate face și sub formă de pastă, după cum urmează:
Ingrediente:
- 30 ardei iuți roșii;
- 8 căței de usturoi;
- 2 lingurițe de semințe de chimen;
- 2 lingurițe de boabe de coriandru;
- 1 linguriță de sare;
- 12 linguri de ulei de măsline
Mod de preparare:
Se curăță ardeii de semințe și de cotoare și îi pui să se înmoaie în apă fierbinte timp de aproximativ 30 minute, Îi scurgi și îi pui pe șervețele absorbante.
Pisezi usturoiul cu sare până când obții o pastă fină.
Într-o tigaie, fără ulei, călești chimenul și coriandrul. Le mărunțești în mojar sau în aparatul de măcinat cafea.
Se pun toate ingredientele într-un vas și le mixezi cu blenderul vertical. Amesteci până obții o pastă pe care o pui într-un bol. Mai pui puțin ulei și continui să amesteci până când obții o pastă fină. Pui pasta obținută în borcane și o păstrezi la frigider.
Trucuri:
- La pasta de ardei, dacă o vrei mai groasă ori mai subțire, tu decizi când oprești focul;
- Pentru o mai bună siguranță sterilizează borcanele în cuptor, la o temperatură mare;
- Dacă nu vrei să conservi ciupercile le poți usca la soare, înșirate pe ață; înainte de a le folosi la mâncare le hidratezi în apă.