Piure de mazăre nouă

O rețetă interesantă care poate să înlocuiască cu mult succes tradiționalul pireu de cartofi, asigurând, în egală măsură, un aport energetic substanțial.

Ingrediente:

  • 1 kg mazăre nouă;
  • 1 ceapă;
  • 50 g unt;
  • 50 ml lapte;
  • 4 ouă;
  • 1 vârf cuțit bicarbonat de sodiu;
  • 1 legătură ceapă verde;
  • sare;
  • piper;
  • 1/2 legătură de mărar

Preparare:

  1. Se alege mazărea și se pune în fiert în apă cu sare și cu un vârf de cuțit de bicarbonat de sodiu; se adaugă la fiert și o ceapă întreagă curățată;
  2. După ca e fiert, se scurge bine și se pasează mazărea împreună cu ceapa fiartă până se obține un piure; se pune untul, laptele cald și se amestecă;
  3. Se pune mărarul tocat, sare și piper, după gust, și se omogenizează.

Se pune pireul în boluri și se servește cu ouă ochiuri deasupra și ceapă verde tăiată rondele.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.