Dovlecel încântător în straturi la cuptor

Dovlecelul poate să fie utilizat în numeroase rețete, în diferite combinații cu alte ingrediente, așa cum este și cazul rețetei pe care o prezint astăzi.

Ingrediente:

  • 3 dovlecei;
  • 3-4 roșii;
  • 150 g măsline negre;
  • 150 g kaizer;
  • 4-5 căței de usturoi;
  • Ierburi aromate sau cimbru;
  • Frunze de busuioc;
  • 2 lingurițe de zahăr;
  • 2-3 linguri ulei;
  • Sare;
  • Piper.

Preparate:

  1. Se spală bine dovleceii și roțiile, se taie felii subțiri și se așează într-o tavă, pe vertical, alternând o felie de dovlecei cu una de roșie, până se epuizează toate feliile; din loc în loc, se pun felii de kaizer;
  2. Se adaugă măsline, cu sau fără sâmburi, cățeii de usturoi feliați, se presară ierburi aromate sau cimbru, frunze de busuioc tocate mărunt, zahărul, sare și piper, după gust; se stropesc cu ulei și se introduc la cuptor pentru circa 25 minute; dacă este necesar se mai adaugă puțină supă de legume; se stropesc din când în când cu sosul din tavă, până când legumele sunt bine pătrunse și rumenite frumos deasupra.

Succesul acestui preparat este unul garantat! Această combinație de ingrediente este interesantă și sățioasă în egală măsură.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.