CIORBĂ DE PERIȘOARE

Dragi bucătărași trăsniți, ciorba de perișoare este una dintre cele mai populare mâncăruri românești. Pentru ca aceasta să iasă perfect, vă vin în ajutor cu cea mai bună rețetă .

INGREDIENTE UTILIZATE:

  • 3 morcovi – 400 g
  • 1 gulie – 100 g
  • 1 radacină pătrunjel – 150 g
  • 1 felie țelină 50 g
  • 1 ceapă mică – 50 g
  • 30 ml ulei
  • 8 costițe porc , sau oase porc
  • 1 lingură sare
  • 1 lingură delicat
  • 1 ardei mic verde
  • 2 roșii
  • 1 lămâie sau sare de lămâie sau borș

Amestec perișoare

  • 700 gr carne tocată de doua ori
  • 1 ceapă medie
  • 120 g orez cu bob lung
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță piper
  • 1 lingură făină
  • 10 fire pătrunjel
  • 2 ouă

MOD DE PREPARARE:

Începem prin a curăța toate zarzavaturile, le dăm prin răzătoare și le călim într-o tigaie în puțin ulei.

Zarzavaturile călite împreună cu costițele sau oasele le punem într-o oală mai mare și adăugăm apă aproximativ 3,5l, sarea, delicatul , ardeiul și roșiile tocate mărunt și lăsăm la fiert aproximativ 45 de minute până când costițele sunt fierte bine. Dacă folosiți oase, timpul de fierbere este mai mare, aproximariv 1h 30-2 h.

După ce am făcut toate acestea, ne apucăm de făcut perișoarele.

Pentru ca perișoarele să iasă perfecte trebuie să urmați câțiva pași simpli. Carnea trebuie tocată de două ori să fie foarte fină și să nu fie cu multă grăsime, orezul trebuie să fie uscat, dar dacă obișnuiți să îl spălați înainte este bine să îl puneți într-un loc cald să se usuce înainte să fie adăugat în amestec. Tot pentru ca această compoziție să fie perfectă și să nu se împrăștie perișoarele prin ciorbă, adăugați și două linguri de făină pe lângă ouă pentru a se lega mai bine.

Ceapa o dăm prin mașina de carne sau printr-o răzătoare mică, iar pătrunjelul se toacă mărunt.

Într-un bol mai mare amestecăm toate ingredientele pentru perișoare și le amestecăm foarte bine.

Perișoarele le formăm cu mâinile umede și le adăugăm cu grijă pe toată suprafața, în momentul în care costița este fiartă. Mai lăsăm la fiert aproximativ 10 minute, iar după punem capacul și lăsăm așa până se răcește, când adăugăm sucul de lămâie după gust, de exemplu eu am pus toată zeama de la o lămâie.

Vă recoamnd să serviți ciorba cu smântână, este foarte bună!

Spor la gătit, dragi bucătărași!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.