PRĂJITURĂ CU CAFEA

Dragi bucătărași trăsniți, vă propun o rețetă de prăjitură, apreciată de iubitorii de cafea, în orice formă ar fi ea. Prăjitura cu cafea se poate consuma cu lapte, ceai sau orice băutură pe bază de cafea sau ness. Dacă vă place, vă rog să îmi lăsați părerea voastră în comentarii.

INGREDIENTE UTILIZATE:

Blat

  • 6 ouă
  • 2 linguri cacao
  • 2 linguri cafea
  • 8 linguri zahăr
  • 6 linguri făină
  • un praf de sare
  • un praf de copt
  • esenta vanilie

Crema

  • 250 grame mascarpone
  • 100 ml cafea lichidă
  • un plic de 3n1
  • 200 ml frișcă lichidă (am folosit vegetală)
  • 150-200grame zahăr pudră (după gust)

Sirop

  • 150 ml cafea
  • 2 linguri miere sau zahăr

MOD DE PREPARARE :

Separăm gălbenușurile de albușuri și batem albușurile cu praf de sare și treptat cu zahăr până când spuma nu se mai desprinde de pe oală. Separat amestecăm gălbenușurile cu esență de vanilie și după le adăugăm peste albușuri. Amestecăm ușor cu spatula . Amestecăm praful de copt cu cafeaua, cacao și adăugăm treptat peste spumă.

Tapetăm o tavă cu foaie de copt și punem compoziția. Băgăm la cuptor pentru 35 de minute. Frișca o batem spumă împreună cu zahărul, crema de mascarpone și adăugăm treptat și cafeaua lichidă. Mai adăugăm și plicul de cafea instant, amestecăm și însiropăm cu cafea ușor răcită și îndulcită, asamblăm prăjitura și este gata.

Poftă bună, dragi bucătărași!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.