Dragi bucătărași trăsniți, vă propun să incercați un desert din dovleac și anume: brioșe cu dovleac. Cel mai adesea puteți să faceți acest desert în sezonul dovleacului, toamna, dar și în celelalte anotimpuri, în cazul în care aveți pregătit dovleacul copt în congelator.Brioșele cu dovleac sunt extrem de bune și le recomand tuturor!

INGREDIENTE UTILIZATE:

  • 100 gr unt
  • 2 ouă
  • 130 gr zahăr
  • 160 gr făină
  • 180 gr piure de dovleac
  • 6 gr praf de copt
  • 5 gr scorțișoară
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță extract de vanilie

MOD DE PREPARARE :

Spălăm dovleacul, îl curățăm de sâmburi și îl punem la cuptor până devine moale . După ce se racește îl tăiem cubulețe și îl punem în blender pentru a obține un piure foarte fin. Amestecăm făina de copt cu praful de sare , iar într-un bol amestecăm untul topit, zahărul, ouăle, piureul de dovleac, extractul de vanilie și scorțișoara. Adăugăm și făina și amestecăm ușor până devine aluatul omogen . Așezăm în tava de brioșe hârtie de copt specială pentru brioșe și punem compoziția.

Dăm tava la cuptor pentru aproximatix 18 min la 180 de grade .

Ornăm brioșele după cum dorim și le scoatem din formă abia după ce s-au răcit complet. Eu am amestecat mascarpone cu frișcă și ou și am ornat brioșele. Sunt foarte delicioase!!!

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.