COTLET DE PORC CU GLAZURĂ DE WHISKEY
Dragi bucătărași trăsniți, cu siguranță carnea de porc nu lipsește din congelatorul românilor. Mulți dintre noi sunt iubitori de carne de porc, așa că vă prezint o rețetă mai specială de cotlet cu glazură de whiskey. Această glazură este delicioasă și dă un gust aparte.
INGREDIENTE UTILIZATE:
- 1 lingură ulei de măsline
- 2 căței de usturoi
- 1 linguriță chilli
- sare
- piper
- 100 g ketchup
- 75 ml whiskey
- 30 g melasă
- 3 linguri oțet balsamic
- 2 lingurițe zahăr brun
- 2 lingurițe muștar
- 1 linguriță sos Worcestershire
- 8 bucăți cotlete de porc
MOD DE PREPARARE :
Călim timp de 1-2 minute în ulei, usturoiul cu chilli, piper și sare. Adăugăm și whiskey, ketchup, melasă, oțet, mustar, zahăr, sos worcestershire și lăsăm la fiert timp de 10-12 minute până când se evaporă alcoolul și se leagă sosul.
Dăm bucățile de cotlet cu sare și piper și le rumenim pe grill. Ungem cotletul cu sos făcut mai devreme și mai lăsăm la rumenit încă 5 minute.
La final dăm de pe foc și turnăm și restul de sos.
Servim cu salată, poftă bună!