CLĂTITE DE POST FĂRĂ GLUTEN CU LAPTE DE SOIA

Dragi bucătărași trăsniți, ingredientele de bază care dau acel gust interesant al clătitelor sunt ouă, lapte, unt, dar vă asigur că putem face clătite la fel de bune, dar de post pentru această perioadă în care ne aflăm . Puteți mânca clătitele la mic dejun sau ca și gustare.

INGREDIENTE UTILIZATE:

  • 250 g de făină universală
  • 530 ml lapte de soia
  • 2 linguri ulei de avocado
  • 2-4 linguri zahăr
  • 1 lingură vanilie
  • 1 linguriță scorțișoară

MOD DE PREPARARE :

Toate ingredientele trebuie să fie la temepratura camerei.

Punem într-un castron făina cu zahăr, vanilia, laptele de soia și uleiul de avocado. Amestecăm cu ajutorul unui tel sau mixer astfel încât să nu se formeze cocoloașe . De preferat să folosiți un mixer .

Ungem o tigaie cu ulei de avocado cu ajutorul unei pensule sau unei bucăți de hârtie .

Punem un polonic de compoziție în tigaie, învârtim și lăsăm câte1-2 minute pe fiecare parte.

Dacă vreți să fie fără gluten înlocuim făina universală cu făină fără gluten sau folosim jumătate făină de hrișcă și jumătate făină universală fără gluten.

Umplem clătitele cu diferite dulcețuri, siropuri, creme și servim.

Poftă bună!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.